Ce înseamnă PR acum?
November 16, 2015
”Ce cărți de PR să citesc?”
November 24, 2015
Arată tot

Patron PR sau PR patron

Patron PR sau PR patron? Hai, că îl știți! E prezent peste tot, în multe firme din România. Patronul care își deschide o mică afacere, care are putere financiară și care, cu toate acestea, preferă să se ocupe el de toate activitățile firmei. Ori pentru că vrea să facă economie, ori pentru că trebuie să controleze el tot. Indiferent cum ar fi, e clar că numai manager nu îi putem spune.

Văd în jurul meu companii cu foarte mult potențial. Companii care ar putea crește frumos, dacă patronul ar investi în resursele corecte și dacă nu și-ar irosi timpul pe activități care nu țin de competențele lui. Mi-a fost dat să văd un patron de hotel din centrul orașului (nu pensiune) care făcea următoarele activități: făcea rezervările la camere și la evenimente (doar pe caiet), făcea cumpărături ce țin de logistica hotelului, posta pe pagina de Facebook a hotelului (evident, era un profil, nu o pagină), încheia contractele și ținea contabilitatea, chiar și picta tablourile de pe pereți. Avea un hotel pe mâini, fără ca măcar să aibă studii în turism sau hotelărie, și le făcea pe toate… incorect!

Când l-a întrebat cineva cum îi merge, evident că și-a arătat nemulțumirea că nu merge și frustrarea că nu mai are timp de nimic. Iar când a auzit de delegarea sarcinilor și de externalizarea serviciilor s-a uitat cruciș, de parcă așa ceva se face doar într-o altă lume, o lume de care el nu aparține.

Oameni buni, dragi patroni, vă rog eu mult, pentru binele vostru, al afacerii voastre și al întregii comunități: nu faceți singuri totul, mai ales dacă știți că nu vă pricepeți! Da, totul se poate învăța, dar nu le poți face pe toate singur și bine! De asta există departamente specializate pe anumite servicii, de asta există termeni ca performanță, competențe și succes. Pentru că, dacă vei sta să faci toate activitățile astea care îți iau o groază de timp, vei pierde din vedere esențialul, nu vei vedea care sunt adevăratele probleme ale afacerii tale și, evident, nici nu vei ști când și cum să le gestionezi.

Poți alege fie să angajezi oameni competenți pe acele posturi disponibile, fie să îți externalizezi serviciile și să lucrezi cu freelanceri sau agenții care îți pot asigura o multitudine de beneficii. Dar, despre asta trebuie să vorbim clar la o cafea!

Foto: dealerrefresh.com

Andreea Ignat
Andreea Ignat

Sunt o femeie fericită, care își trăiește viața din plin, cu zâmbetul pe buze. Sunt mamă, blogger, trainer și om de comunicare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *